Prin ventilație se înțelege totalitatea mijloacelor naturale sau artificiale care evacuează sau introduc aerul întru-un spațiu limitat în scopul păstrării calităților chimice și fizice ale aerului.
Din punct de vedere al medicinei muncii scopul ventilației este de a asigura microclimatul profesional optim, de a reduce concentrațiile de pulberi, de a reduce concentrațiile de toxice profesionale. Astfel se asigura profilaxia primară a bolilor profesionale. Din punct de vedere al securității muncii are drept scop prevenirea exploziilor și incendiilor, deci prevenirea accidentelor de muncă.
Condițiile unei bune ventilații sunt: eficacitatea în toate anotimpurile, să nu producă noxe profesionale (zgomot,curenți puternici, radiații calorice), să nu polueze zonele învecinate, să fie ușor de întreținut.
Ventilația mecanică se realizează cu ajutorul unor aparate, putând fi: cu suprapresiune (aerul curat este introdus), cu subpresiune(aerul viciat este eliminat) sau echilibrată.
Ventilația naturală se realizează sub efectul forțelor naturale: vânt, presiune termică prin deschiderea ușilor și a ferestrelor. Se va urmări ca intrarea aerului în anotimpul călduros să se facă la o cotă cât mai joasă (0,3m-1,2m de la nivelul pardoselii), iar în anotimpul rece de la cota de la 4 m în sus.
În ceea ce privește halele industriale, acestea se vor amplasa cu latura cea mai lungă perpendicular de direcția vântului, iar anexele lipite la pereții halei să fie sub 40% din lungimea halei. Deschiderile să se facă mecanizat, cu acționare la nivelul muncitorilor.
Ventilația mecanică locală prin introducerea aerului se face prin perdele de aer (jeturi plane) sau dușuri de aer (cu scop de realizare în zona toracică a muncitorului aer cu viteză și temperatură de confort).
Medicul de medicina muncii poate interveni în rezolvarea problemelor de ventilație în trei situații: analiza proiectului, analiza eficienței ventilației la recepția sistemului și în timpul supravegherii condițiilor de muncă.